Locale Altele
Miercuri, 1 Mai 2024
Mie, 1 Mai 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Incendiu la magazia din curtea Grădiniței cu Program Prelungit „Guliver” din Satu Mare
ISU „Someș” Satu Mare  - Vineri, 2 Noiembrie 2018

Joi, în jurul orei 23:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la o magazie aparținând Grădiniței cu Program Prelungit „Guliver” Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă şi o ambulanţă SMURD.

La momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la două încăperi ale magaziei, existând pericolul extinderii acestora la întreaga construcție. Intervenția promptă a pompierilor a contribuit la limitarea posibilelor pagube având în vedere faptul că în celelalte două încăperi se afla aparatură electronică și electrocasnică care deservește unitatea de învățământ.

În urma incendiului au ars materialele didactice, o ușă din lemn și alte materiale combustibile depozitate în două încăperi și s-au degradat parțial tavanul și acoperișul magaziei.

Cauza probabilă a producerii acestui incendiu a fost folosirea intenționată a unei surse de aprindere de către o persoană fără adăpost care a pătruns în curtea grădiniței prin escaladarea gardului.

Din fericire, nu au existat victime și nici activitatea didactică nu este afectată.

Tags: incendiu  magazie  gradinita  
1268 vizite
Distribuie pe